pentru că din mine
pietrele au început să cadă
ca dintr-un zid nemângâiat
să locuieşti în mijlocul unei
mulţimi incolore
ca şi o frânghie
pe care fiecare să se lungească
să se pre-lungească
ca un ţipăt surd
cautând o enclavă
un teren amorţit
în care să-şi înfigă pumnalul
paşi mărunţi
pe scări
o femeie
cu umerii goi...
Cu câtă bucurie mi te-am găsit, Diana, şi ce încântare să te citesc; o întâmplare minunată!Voi reveni.
RăspundețiȘtergereCu mult drag,caliopsia
MĂ GÂNDESC CU ATÂTA DISPERARE
RăspundețiȘtergerecât de tare mă dor cuvintele TALE
ca un cuţit înfipt în iris
să ne cufundăm în
marea absolută
să scăpăm de INFERN!!!
zise o voce aburindă
îmbibată în aerosol... [cut from the initial form]